Pentru a doua oară deja, mă aflam în curtea Colegiului Național „Emil Racoviță” din Iași. Cu întârziere ajunsesem și eu printre ai mei colegi așteptând să se termine o dată cu discursurile si tot ce trebuia să se întâmple ca să pot ajunge, la umbră, în clasă. Probabil că vă întrebați de ce „cu întârziere”... Păi traficul spre Bucium a fost infernal. Efectiv am coborât din autobuz pentru că ajungeam mai repede pe jos. Norocul meu a fost că nu am mers singur, fiind însoțit de alți doi prieteni.
Așteptările au fost mari. Îmi făcusem o groază de promisiuni și de planuri, care mai de care mai ambițioase. Pe o parte din ele am reușit să le realizez, altele au rămas pe o „dată viitoare”. Poate că de asta consider că prima zi de școală este și cea mai frumoasă zi din acel an: pentru că în acea zi totul pare posibil și probabil că tot în acea zi ai cea mai puternică motivație.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu